AirConnect a anulat rutele Cluj Napoca – Budapesta și Constanța – Suceava

ATR 72-600 AirConnect (YR-ACA) / Foto: BoardingPass

AirConnect a decis să renunțe la zborurile regulate dintre Cluj Napoca și Budapesta, dar și la cele dintre Suceava și Constanța.

Compania aeriană românească a anulat toate zborurile regulate care erau programate să le opereze între Cluj Napoca și Budapesta (Ungaria).

AirConnect a inaugurat această rută în data de 28 martie 2023 și era operată cu o frecvență de două zboruri pe săptămână, în fiecare zi de marți și sâmbătă.

Totuși, din 28 martie 2023 și până în prezent, compania a operat doar trei zboruri fără întârziere între Cluj Napoca și capitala Ungariei.

Din motive tehnice și/sau comerciale, o parte dintre zborurile companiei au fost comasate cu cele dintre Budapesta și București, iar altele au fost anulate.

Ultimul zbor al AirConnect dintre Cluj Napoca și Budapesta a fost operat în 10 iunie 2023, iar cel din 13 iunie a fost anulat, potrivit Flightradar24.

Compania aeriană va continua să zboare spre capitala Ungariei, însă doar de la aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din București, în fiecare marți și sâmbătă.

Între Cluj Napoca și Budapesta va zbura în continuare doar compania aeriană maghiară Aeroexpress Regional. Aceasta operează patru zboruri pe săptămână între cele două orașe.

A doua rută anulată este cea care urma să fie operată în sezonul estival între aeroporturile „Ștefan cel Mare” din Suceava și „Mihail Kogălniceanu” din Constanța.

În consecință, în această vară AirConnect va zbura regulat până la jumătatea lunii septembrie din Constanța doar spre Cluj Napoca, Oradea și Timișoara.

De asemenea, zborul inaugural dintre Constanța și aeroportul Oradea a fost și el reprogramat pentru data de 9 iulie 2023.

Cu excepția rutei Constanța – Oradea, care va fi operată o singură dată pe săptămână, celelalte două rute vor fi operate de două ori pe săptămână.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
5 comentarii
  1. Do you know what happened in wet leasing deal, where Air Connect operated flights for Air Serbia. There are rumors that Air Serbia was not satisfied with them. Do you maybe know the real problem. Thanks

    1. I am not sure, but it might be the case, as AirConnect had moved to RO their aircraft to operate flights when their wetleased was AOG. Will ask Air Serbia about it.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

HiSky închiriază un Boeing 737 de la SkyUp Airlines (Ucraina)

Articolul următor

flyDubai: trei zboruri pe zi între Dubai și București din octombrie 2023

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share